DESTINE COLORATE...

(de Volontir Dumitru)


-De ce aşa e la noi, scumpa mea?Renat aprinse o ţigară grăbit, pe urmă aruncă o privire la ea în ochi.
-Doar ştii cât de mult te iubesc.De ce?
Lina îşi întoarse faţa pentru a nu-i vedea lacrimile sale, care năvăleau încontinuu.
-Tu înţelegi, e prea târziu, Renat-abia spuse ea.Am
încercat să alung acest gând din inimă, dar nu pot...
M-am îndrăgostit de el.
-Cine e el?-întrebă îngrijorat Renat.
-Are importanţă cine-i?Între noi totul s-a terminat.
Renat aruncă ţigara şi-o apucă de mâini.
-Cum?Cum aşa-dragă, zise el -poate te înşeli, spune-mi adevărul!Poate e altceva, şi tu nu vreai să-mi spui?
Nu poţi ruina aşa de uşor, ce cu mult greu am căpătat!
-Dar ce-am avut noi?! -surise Lina.Eu vreau să fiu fericită, în adevăr, să fiu iubită.Trăiesc pentru acest scop.
De la tine ce să astept?Sau, doar numai că pe tine te aştept mereu?Crede-mă, m-am săturat, nu vreau să mai aştept!
Mă doboară singurătatea, adaugă ea cu tristeţe, trebuie să rupem totul.
Renat caută ţigările şi, după o clipă, zise:
-Lina, eu ceia ce fac doar pentru ca tu să fii fericită.Ştii că la noi e greu să mişti ceva...
-Renat, eu nu vreau avuţii!Înţelege un simplu lucru, vreau să nu fiu singură.
-De când el a aparut în viaţa ta? -întrebă el.
-Nu contează.Principalul că e alături.
-Adevărat?! -râse sfidător Renat.Mi-ar fi interesant să-l văd şi eu cine-i acest umplutor de inimi goale.

***  ***  ***
Renat era un flăcau ciudat.Mereu tăcut, nu spunea mare lucru şi era greu de înţeles.Prietenii îl ştiau
ca un băiat liniştit, capabil să-i scoată din toate neplăcerile.Pentru vecini era puţin emotiv, amabil, cu o purtare bună.
Dar din când în când se mai distra şi el, ca şi cum în sufletul său de nepătruns se ascundea zburdălnicia tinereţii.
La 20 de ani Renat era un tânar plin de promisiuni şi responsabil sa le respecte.
Lina era o domnişoară foarte frumoasă şi populară.Totdeauna era aceea care lua inţiativa în toate.
Sau întâlnit întâmplător.Se pregătea un bal la casa de cultură.Tot tineretul va fi acolo.Şi desigur, dacă nu se va duce şi Lina ca să cucerească toată onorata asistenţă,
atunci, va fi o greşeală mare.Şi Renat...
Renat se grăbea spre casa de cultură.Se temea să nu fi întârziat.Şi-n acea clipă venea şi Lina din direcţie opusă.
-Unde te grăbeşti aşa, întrebă ea ironic.Se pare că încă e devreme.
-Îmi place să nu întârzii -zâmbi Renat.
-Eşti punctual?
-Dintr-o parte mai bine se vede.Renat îmi spune.
-Lina.Bucuroasă de cunoştinţă.Cred că o sa fie distracţie mare.
-Poate, dacă nu ne vor trage pe sfoară.
-E rece în astă seară!Lina îşi ridică gulerul scurtei pentru a se apara cât de cât de vântul lui Noiembrie.
Un grup de tineret se apropiaseră şi ei de scările clădirei.
-Cântăm ceva, pentru a ne distra în timpul aşteptării?zise careva.
-De ce nu! -întrerupse o voce duioasă -Teo, zii din chitară.
Toţi au fost surprinşi dintr-o dată de vocea lui Teo.
-Ce frumos cântă, şopti Lina.
-Da, abia dădu din cap Renat.Are un dar băiatul.
-Eşti de pe aici?Lina îl examină rapid şi deodată îi simţi privirea lui asupra ei.
-Da.De aici.Dar stau rar pe acasă.
Cântarea se terminase.Cineva înaintase pâna la uşa casei de cultură şi-i invită pe toti să intre în sală.
-Vino cu mine, Renat, îl chemă Lina.Să intrăm printre primii.Locuri is puţine!îi veni pofta să râdă.
Ochii lui o priviră drept în faţă; Lina nu putu să-i susţină.
-Glumesc, zise ea amical, dar întradevăr sala e prea mică şi nu mă vreau lânga uşă.
-Îmi pare totul nou pentru mine, zise Renat.Demult n-am fost pe la aşa ceva.
Lina zâmbi şi-i întinse mâina.
-Mai cu curaj, voinice!
-Mulţumesc -raspunse Renat, dându-i mâina sa.
-Atunci, să ne distrăm!
Renat nici nu se gândi să atingă această tânără, frumoasă domnişoară, el era doar preocupat cu gândul
că va sta puţin şi înapoi spre casă.O mai privi încă odată cu curiozitate.Faţa ei era inundată de o satisfacere pe care
el nu o avuse niciodată.E frumoasă, gândi el.
-Lina, dar tu de unde eşti?întrebă Renat.
Lina păstră o clipă de tăcere apoi răspunse:
-Din oraş.Aici sunt în vizită la bunici.Hai să dansăm!
-E un lucru pe care-l pot face şi îmi place.Hai!
-Atunci, invită-mă, zâmbi Lina.
-Ah, da, desigur, ruşinat aruncă Renat.
-Nu-ţi fă griji, zise ea, dansez bine.
Renat de data aceasta nu găsi nici un răspuns.A fost o tăcere ruşinată.

***  ***  ***

Renat, aprinzându-şi ţigara, a văzut că Lina părea îngrijorată cu ceva.Simţea că ea nu este destul de curajoasă
ca mai devreme.
-Ţi-i frică de mine?
-De ce întrebi?încercă să zâmbească Lina.
-Pari îngrijorată.
-Nu, deloc!Mi-i frig doar.
-Locuiesc departe bunicii tăi?
-Deja acuş ajungem.Încă puţin.
-Este prea târziu pentru tine, Lina?zise Renat cu o voce blândă.
-Nu uita ca sunt la bunici, şi ştii cum îs bătrânii, zâmbi ea.
-Aha, îmi închipui, zâmbi şi Renat.
-S-a întâmplat ceva, Renat?Sau te-ai hotărât să-mi devii...
-Ce?o întrerupse el.
-Cum să zic corect...
-Zii aşa cum ai dorit să spui.
-Iţi plac?brusc întrebă ea.
Renat simţi că i se urcă sâingele în obraz.
-Da.
-Atunci, de ce nu mi-ai spus asta?!râse Lina.
Renat nu se aşteptă la o aşa exclamaţie.În sfârşit el răspunse.
-Ai avut să mă crezi?zise el cu o prefăcută umilinţă.
-Nu, rupse tăcerea nopţii vocea ei.Se pare că chiar drept ai făcut că n-ai zis asta.
-Pare doar?curios aruncă Renat.
-Da!Tonul Linei nu admitea nici o replică.Eşti un băiat cumsecade, cu toate că nu te cunosc.
-Atunci, de ce zici că sunt bun?ironiză Renat.
-Fiindcă simt asta, zise Lina scurt.Uite că am ajuns.
-Ai vreo idee ca să-mi laşi numărul tău?Cuvintele îi veneau greu din cauza ruşinei pe care o simţea Renat.
-Sigur!Cu plăcere ţi-l dau, zimbi Lina.Scuze-mă, dar mi-i frig grozav şi nu pot să stau mai mult...Ce zici dacă mâine ne întâlnim undeva?
-Da, nu te reţin, se sfiise el, desigur, ne întâlnim.Ne sunăm...
-Da, ne sunăm.Noapte bună!
-Noapte bună şi buna dimineaţa, râse Renat, cocoşii cântă a zori de ziuă.
-Mmmm, iar eu nici nu mi-am dat seama.Bine, atunci bună dimineaţa!zâmbi ea.

***  ***  ***

Sosită în camera ei, Lina se aşeză pe marginea patului şi luă numărul lui Reant.
-Alo, Renat?
După o scurtă pauză se auzi vocea lui.
-Da?!
-Scuze, am dorit să verific dacă e adevărat acest număr.
-Crezi că aş fi putut să te minţesc?
-Nu, căci deja am verificat!Ştii ceva?
-Voi şti dacă-mi vei spune...
-Şi tu mi-ai plăcut.Şi brusc închise celularul.
A urmat un moment de tăcere, întrerupt doar de bătăile unei inimi, care se prăbuşise în faţa dragostei.
O caldură pe care nu o cunoscuse niciodată i-a umplut inima...
Lina adormi strâns;şi se trezi la miezul zilei.A fost un vis astă seara -nu, era o realitate.Sări din pat şi luă îndată celularul.
Niciodată nu i se păruse aşa de luminos soarele:cerul era atât de senin, şi chiar ciripitul vrăbiuţelor părea că are o nouă intonaţie.
Lina lua numărul lui Renat.Trebuia într-un fel sau altul să se înţeleagă unde va fi întâlnirea lor.
(dumneavoastră aţi apelat...)
-O nu, nu se poate aşa ceva!ochii i se umplură de lacrimi.S-a supărat pe mine!inima-i bătea cu putere.
Sună celularul ei.Vuietul din inima a fost potolit.
-Alo!Renat?!
-Buna, micuţo!
-Renat!eu am crezut că te-ai supărat...
-De ce şi pentru ce?!se mirase el.
-Păi, era închis telefonul tău.
-Da, dar asta nu-mi provoacă supărare către tine, râse Renat.
-Oh, pur şi simplu aşa mi-a trecut un gând.E totul în regulă la tine?
-Da.Am sunat să aflu când ne întâlnim şi unde.
-Asta e intenţia ta sau şi a mea?zâmbi Lina.
-Dar tu cum zici?
-Tu ai sunat şi rămâne că e a ta!îşi arătă ea satisfacţia printr-un zâmbet.
-Ei bine!Fie şi aşa.Îţi rămâne să propui dar unde şi când.
-Ha!Tu eşti amuzant!
-Iar tu foarte veselă!
-În ziua asta sunt o fiinţă mai deosebită decât altădată, zise ea cu ardoare.
-Şi care-i cheiţa acestei deosebiri?întrebase din curiozitate Renat.
-Secret.Toate la timpul lor.Dar am găsit ceva în viaţă -pe cineva -şi am un deosebit gust de viaţă.
Renat zâmbi.
-Ei, da?!cred că ai visat vreun vis urât, glumise Renat.
-Nu!Sunt sinceră cu tine!Spun adevărul.Voi spune mai mult la întâlnire.
-Bine.Aştept cu mare nerabdare.
Lina dădu din cap, de parcă Renat o vedea.
-Da, bine.Ea se uită la ceasul de pe perete cu ochi strălucitori -La ora şase e bine?
-Okey!Cand doreşti tu!E bine.

***  ***  ***
Lina sosi mai devreme de ora stabilită de ei.Renat a rămas mirat, căci, el, care era obişnuit să aştepte fetele la întâlnire, de data aceasta a câştigat un timp mai scurt de aşteptare.
-Pe cuvântul meu!E prima dată când nu aştept, cu toate că am şi venit înaintea ta.
-Salut!Asa-i?!Nu ţi-am spus eu că sunt deosebită, mândră zise Lina.
-Mă gândesc că e momentul să-ţi spun că ai perfectă dreptate, zâmbi Renat.
El o privi cu o atenţie în timp ce ea îşi aranja părul.Dintre toate fetele cu care sa întâlnit cândva, Lina i se părea că o cunoaşte cel mai bine, că e ceva pentru el mult mai scump şi apropiat.
-M-am gândit mult la tine, zise el, nu am putut adormi.
Lina clătină din cap,ascultând cuvintele lui ce tremurau pe buze.
-Nu esti prea gânditor?zise ea zâmbind.
-Nu prea cunosc în sentimente, dar recunosc că în mine s-a schimbat ceva.
-O schimbare?!se miră Lina.
-Da!exlamă Renat.E prea mult pentru mine ca să înţeleg asta, însă, simt ceva.
-Poate eşti îndrăgostit de cineva?
-Crezi?ironiză Renat.Am un şoc, adaugă el cu un zâmbet.
-Şi ce te-a şocat aşa?!
Cu o voce tărăgănată Renat îi răspunse:
-Tu...
Lina se simţi puţin pregătita pentru acest raspuns.
-Eu?!Pare de necrezut!
-De ce?
-După cum văd tu m-ai observat bine, de-ai rămas şocat?!Am rămas surprinsă.
Niciunul din ei nu părea să cedeze.Ambii se uitau unul la altul, aşteptând care primul îşi va deschide sufletul.
-Da...ţi-a plăcut serata?
-Serata nu prea, dar ce-am găsit acolo, apoi, foarte mult.
-Şi mereu eşti aşa enigmatică?
-Atunci când am ocazia să fiu, zâmbi ea.
-Şi presupun că te-ai îndrăgostit?
-Exact, domnule!o mândrie străbătea tonul ei.
A urmat un moment de tacere.Privirile lui erau fixate asupra ochilor ei, care scânteiau curioşi aşteptând o nouă întrebare.
-Minunat!exclamă însfârşit Renat, tu-mi spui că te-ai îndrăgostit, dar nu-mi spui de cine anume, căci nu prea te-am vazut îndepărtată de mine.
Lina zâmbi.
-Eu eram fericită acolo unde eram, faţa Linei strălucea.
-Am înţeles numai în seara trecută, zise Renat, că eşti singură până ce.
-Aşa este.Sunt singurică cuc, zise Lina cu căldură.Şi vreau să te întreb ceva...Se poate?
-Da!întreabă, zise el îndată.
-Pentru cine-ţi bate inima ta?
-Oh!acuma pentru tine!Sunt mulţumit că te văd.Şi chiar ştiam că o să vii.
-Eşti vrăjitor?!zâmbi ea.Nu-i nevoie să-mi spui -este scris în ochii tăi.
-Şi ce vezi acolo scris?
-Că te-ai îndrăgostit de mine, Renat.
Era mult mai uşor de vorbit aseară,decât acuma în faţa ei.
-Mă simt atât de ruşinat că nu pot să-ţi răspund, mărturisi el.
-E adevarat?Lina zâmbi cu îngăduinţă.
-Lina...adevărat...adevărat m-am îndrăgostit, abia şoptise el.
Lina era mişcată.În momentul acela  îşi dăduse seama că şi inima ei e zăvorâtă-n temniţa iubirii.
-Şi eu...O lacrimă-i curse pe obrăjor.

***  ***  ***

Lina nu găsea alt răspuns decât:
-Îl iubesc şi vreau să fie lângă mine.
Ce mult ar fi dorit să spună şi mai mult despre asta lui Renat, dar se temea să nu-l deranjeze,
să nu depăşească limita sentimentelor sale.Gânduri multe erau la pândă pentru a descoperi în ea dacă cu adevărat e îndrăgostită
şi inima ei e statornică să primească acea dragoste.Ea nu regreta că aşa uşor a căzut în plasa amorului, ea nu se împiedica de critica din lăuntrul său căruia trebuia să-i facă faţă,
ea pur şi simplu era fericită.
-Lina!aruncă cu un ton enervat vorba mama sa, nu ştiu cei cu tine-n ultima vreme, dar îmi pare că tu nu mă auzi deloc când îţi vorbesc!
-Nu!mamă, protestă ea, nu spune asta.Sunt acea care am fost şi voi fi mereu fiica ta ascultătoare.
-Mă minţi.Ceva te nenoroceşte.Zi-mi ce ai în suflet?
-E în regulă, mami, sunt bine, zâmbi Lina.
-Este treaba ta, zise mama, ai mintea ta, eşti mare, dar fii atentă şi nu-ţi îmbolnăvi inima cu pasiuni oarbe.
-Mami, am zis că e în regulă şi gata!nu-ţi fă griji, ştiu ce fac.
Aceasta afirmaţie a fost primită de un surâs batjocoritor.
-Vezi şi tu...Să nu zici că nu te-am preântâmpinat.Dacă tu numeşti a fi fericită pe când eşti tristă -e bun!
-Gata, mamă!replică cu mânie Lina.
Ochii ei se umplură de lacrimi -şi tocmai atunci când încercase să sune lui Renat.
-Renat, şopti ea, înăbuşind cu greu suspinele sale, te iubesc...

***  ***  ***

Renat coborâse din taxi şi porni spre intrarea unui complex de clădiri.Era oră târzie, dar el putea să vadă adresa blocului unde locuia Lina.
Ajunse la uşă şi sună.Ia deschis o femeie placută, al cărei păr suriu era strâns într-un coc la ceafă.
-Eşti Renat, nu-i aşa?zise ea.
-Da, doamnă, eu sunt, răspunse jenat el.
-Lina mi-a povestit despre tine.
-Se poate pe ea?
Doamna zâmbi.
-Ea nu este niciodată prea ocupată şi nici nu iese în ultima vreme nicăieri, zise ea.Poftim, intră!
Renat a intrat pe coridor.
-Lina!strigă doamna.Iato!zise ea cu căldură.
Lina înainta spre el cu mâinele întinse.
-Renat!!!!strigă din suflet cu bucurie.
-Lina!Scumpa mea!o cuprinse strâns.
-De ce nu ai sunat să spui că vii?printr-e lacrimi zise Lina.
-Nu am putut...Dar s-a primit şi o surpriză.Da, micuţa mea?zâmbi el.
-Da, scumpul meu!
-Ei bine,îi întrerupse mama Linei, treceţi la bucătărie!Pregătim noi ceva.Este drăguţ din partea ta că ai venit ca să te cunosc şi eu,
zise mama căutând să-l provoace la discuţie.
-Da, Renat s-a întors spre doamnă, am dorit să vă fac o placere.Ce pot să fac pentru dumneavoastră?
Doamna zâmbi.
-Deja ai facut fiica mea fericită şi-mi este destul.
-Ei, mami, protestă Lina, primeşte oaspetele şi nu-l chinui cu vorbe.
-Lina!Mama clătină din cap.
-De ce să nu-mi ispitesc viitorul ginere?!era o notă de triumf în glasul ei.
-N-am pretenţia asta, mamă, dar nu sili timpul, zâmbi Lina.

***  ***  ***

Între timp au rămas în doi.Renat o privea cu duioşie, în timp ce Lina deschidea uşa camerei sale.
-Tu nu înţelegi cât mi-a fost de dor, Lina!a încercat el să-i explice.
-Şi de ce nu m-ai sunat, Renat?I-a întors-o ea.
-Au fost zile grele...Mi-a fost foarte greu, oftă Renat.
-Eu credeam că o să-mi ies din minţi!Nici-o veste de la tine, felurite gânduri aveam!Intelege-mă corect, Renat.
-Prea bine te înţeleg, puiul meu.
Şi el simţea acum că, dacă va reuşi să-i acopere guriţa cu un sărut, problema ar fi rezolvată, căci era încrezut că-l iubeşte.
Ea îi ghicise gândul.
-Ai intenţia să mă săruti?zise ea cu amabilitate.
-Exact!Ai ghicit!
-Şi, atunci, de ce întârzii s-o faci?Ori aştepţi altcineva s-o facă?!ironic zise Lina.Nu zăbovi!
-Într-un sens, zise el încetişor,mi-i c-am frică să nu ne prindă mama ta.
-Si dacă?zise ea nedumerită,n-o să ne facă nimica!râse.
-E adevărat, a întărit el, dar mi-i ruşine...
-Adică, renunţi la sărut, aşa înţeleg eu, zise zâmbind Lina.
-Da!în glumă admise Renat.
-De data aceasta pe cât timp ai venit?cu un ton întristat întrebă ea.
Renat îi puse o mâină încurăjătoare pe umăr.
-Pe o săptămână.E ultima dată.Şi vin şi-ţi cer mâina ta, adăugă el cu un zâmbet.
-Niciodată nu zi ultima dată, ea îi întoarse zâmbetul şi-l cuprinse.
-Cât de mult te iubesc!
-Şi eu, puişorul meu!
-Cât de mult?
-În totul şi mult, aprobă el zâmbind.
-Cred că nu mai e nevoie aici de cuvinte multe, răspunse ea calm, te cred.

***  ***  ***
Renat se apropie de Lina şi-i înconjură umerii cu braţele.
-Nu te-ngrijora de mine, zise el cu un ton de încurajare.O să treacă repede timpul şi vom fi împreună pentru totdeauna!
-Când?.., zise ea cu voce tremurândă, când?
-Curând, scumpa mea, de data asta nu pe mult timp, răspunse el cu o voce stinsă.
Şi ea izbucni în plâns.
-Nu vreau să cred că poate fi pentru noi prea târziu de-a fi fericiţi!zi-mi că nu-i aşa?!Zi-mi, iubitule!
-Da, da, iubire!Nu va fi târziu!Eu te iubesc, eşti viaţa mea!Sunt gata să mor în orice clipă,doar ca tu să fii fericită!
-Te rog, promite-mi că e ultima dată?!zise ea nerăbdătoare.
-Iţi promit, îngeraşul meu!Îţi promit...

***  ***  ***

Ea avea înfăţişarea şi comportamentul a unei femei care cerea respectul.
-Mmmm...,începu el, la ce oră o să ieşi?
-Ca întotdeauna şi-n acel loc.
-Bine.Ne vedem dar mâine tot acolo.
-Da, scumpule, buzele tinerei fete tremurau.
-Ce dulce guriţă ai, iubita mea!
-Continuă, zise ea încetişor.

***  ***  ***
-Alo?rece răspunse ea.Salutul lui a făcut-o să tresară.Renat?!!
-Mi-ai uitat vocea, îngeraş?zâmbind întrebă el.
-O,nu!dar de mult nu ai sunat...
-Eu sunt în ţară.Am venit cu totul!Găteşte-te de nuntă, zise el cu o voce hotărâtă.
Lina scăpă celularul din mâini.
-Alo!?alo!?se auzea jos la podea.
-Cum să-i spun, începu ea nervoasă, nu înţeleg de ce toată lumea are dreptul la fericire iar eu nu?!
Işi aprinse o ţigară.Ea ştia că nu Renat îi vinovat, dar ce să-i răspundă?
-Viaţa mea mi-o hotărăsc eu însumi...sfârşi ea confuză.

***   ***  ***
-Ei bine, eu aş prefera să nu-ţi baţi joc de el, zise ea, în timp ce privirile lor s-au întâlnit.
-Tu crezi că este mai bine pentru tine?Eşti gata să-mi spui?s-a grăbit el să adauge.
-Îl iubesc, cu un ton uscat zise ea.
-Priveşte-mă în ochi şi mai zi-mi ce mi-ai zis acuma, cu ochii trişti îi aruncă o privire,de parcă nu erau ai lui.
Lina ridică capul la auzul acestor cuvinte rostite cu durere şi zise cu o grimasă jalnică:
-Scuze...Îl iubesc...
Ochii lui Renat nu se dezlipeau de pe faţa iubitei lui.El plângea.

***  ***  ***
-Mi-ar plăcea să nu faci glume cu aceste lucruri, zise ea grav.Eu te iubesc, şi toate astea pentru mine este că ţi-ai bate joc de mine!
-Lina, eu sincer îţi spun, sunt căsătorit şi am şi copil.Ne-am distrat şi gata, draga mea!Tu ai viaţa ta iar eu familia mea.Îmi pare rău, reluă el cu seriozitate.
N-am dorit să te rănesc şi nici să-ţi dărâm fericirea.Sper să înţelegi corect -la noi a fost doar o aventură.
Era evident că nu avea el simţămând al vinovăţiei sale.
Lina nu stia ce sa raspundă, căci atât de tare se ura în clipa aceia.
-Se pare ca am distrus ceia ce a fost mai frumos în viaţa mea, zise izbucnind în plâns după o tăcere.
-Totul o să treaca, zise el urcând în automobilul său, nu te descuraja, iubire este multă, cât îţi doreşte inima!adăugă zâmbind.

***  ***  ***

Lina părea desconcentrată.
-Poate încă-şi mai aminteşte de mine, gândi ea căutând celularul în buzunar.

(dumneavoastră aţi apelat...)


***  ***  ***

-Bună ziua.
-Buna.
-Vreau să vorbesc cu Renat, faţa Linei era palidă, dar hotărâtă.
Bătrâna a pastrat un moment de tăcere, apoi răspunse:
-Vino cu mine...ochii pluteau în lacrimi.

Ea nu şi-a putut închipui niciodată  că viaţa are o pagină atât de urâtă.Cu o tresărire, văzând proaspătul mormânt, Lina şi-a dat seama că întârziase.
Ea a fost primită de surâsul lui sec de pe poza, ce împodobea crucea care ascunse acel dor, acele lacrimi a unei scurte iubiri.
Lina căzuse pe genunchii săi şi răcni:
-Iartă-mă, Renat!..