De-ai ști tu, inimă...  (vers de Volontir Dumitru)  O, suflete,  taină ascunsă din veac în veac Mereu cauți să te oglindești  în oglinda cerului Și-n ce adâncimi cobori  sau mărimi te-nalți Nu mai cunoaște inima... Când omul pare  abia puțin mai fericit Te ascunzi în nori ca un soare Și iarăși doar  cu o umbră rămâne mințit... Străbate prin vremuri  de soarta pământului robit Aleargă și tot aleargă...  până la urmă șchiopătând Se izbește de-un nimic... În negura uitării anii i s-au dus Și o amară disperare  ca un nod în gît Țipă înnebunită : Uite că și speranța ți-a pierit! Toată slava,  trufia și faima tinereții Sub osândă necazului  într-o clipă s-au înnegrit. Iar tu suflete  ți-i în ascuns pasul următor Te crezi veșnic  și oriunde te poți afla Dar de ce nu vezi  că-n urmă e o oglindă Cu un destin de muritor? .. Aș vrea să mai întreb  dar nu de spaimă, nu...  Ci descoperă-mi doar  râvna asta-n zadar... Ce poți să lași  gândului ca mângâiere Căci tot te roagă  de parcă ai fi a lui altar? De ce lași un zid  ca dreptate între voi Și nu zici lucrurilor pe nume Că totul ce este făcut E făcut să nu mai fie... Că ochiul privește  dar nimic nu mai vede Și omul din născare Spre minutul morții  Doar astă cale știe... Mereu umilit cu mila umilitului Slujind cu lacrimi pentru durere Și la urmă că o pildă vieții Lasă totul nemaivrând nimic...  Doar un pic de mângâiere... Ce temei ai tu suflete  la al tău răspuns Căci orice suflare Își are acea întrebare? Sau iarăși mi te dai drept mâhnit Că nici tu n-ai aripi  și că soarta  și cu tine a glumit? Oare omului  i se cade prin suferință  s-ajungă într-un sfârșit Și tu știind  să-l măgulești cu speranțe oarbe? Chiar de bea și de mănâncă  astea toate își cer un mulțumesc Dar prin lacrimi se mai vede  că nu doar pentru asta  se numește acel "trăiesc" ... Frumusețea-i fără nici-un folos  dacă calea ți-i spinoasă... Iar de știi tu drumul cel bun  de ce pari a fi dușman Și nu strălucești, tu suflete,  mintea omului cu un adevăr Ca cel născut  să nu mai fie petrecut  când altul iar se naște... Să nu mai plângă  în spulbere de dureri Părinții îngropându-și copii Și copii părinții... Spune, suflete, ce părere tu ai avea? Pentru asta supraviețuiește lumea? Ai răspuns  sau nici tu  nu mai ești viu? Greșit e să stai  într-o parte cu ușurintă Fără milă în tăcere... Doare... Și foarte tare doare...  Și nu mai am puteri  Nu mai vreau răspuns să-ți cer... Ah, inimă...  De-ai vedea și tu lacrima mea De-ai ști tu  că eu,acel suflet,  sunt bătaia ta...