Învierea...
Învierea...
(de Volontir Dumitru)
Mă preface-n duh mormântul
Amânând și sorocul meu
Și scurtă privire las cimitirului
Apoi pornesc acasă la Dumnezeu.
Destrămându-mi vechea vârstă
Eu urc și urc pe treptele nemuririi
Lăsând sicriul zilelor de ieri
Balsamat cu lacrimile nenorocirii.
Jefuit de moarte și-nviat apoi
Privesc la fulgii cei de gheață
Ce se topesc în razele divine
La un răsărit într-o nouă dimineață.
Iar eternul timp eliberează viața
Din al pământului fumuar
Și larg deschise-s porțile cerești
La-nverzirea proaspătului lăstar.
Dar pe ultima treaptă ajuns
Eu la intrare mă opresc
S-ascult cum murmură suspinul
La crucea ecoului pământesc
Unde se mai leagănă-n dor
Un suflet cutremurat de durere
Plângându-mi golul cel rămas
Sub raza lunii fâlfâită-n tăcere.
2018-02-17 22:15:20
1
1