Învierea...
Iar dacă vei da gândiri...
A duhului mângâiere...
Secundele îndoielii...
Cerșetori de fericire...
Tu ești mamă...
Sfarmă-mi chipul de tine...
Pictorița...
La crucea vieții...
Și simbolic...
Taina ta...
Și oameni nu se mai ajung...
Mama-i legământ de pace...
M-aș face praf de cuvinte...
Ecoul vieții...
Vedenii...
Și poate atunci...
Tu ești hoața...
Un mister...
Puiul amintirii...
Am venit...
Geanina...
Același eu...
Nălucă...
Lângă mama...
Iubește...
În aprindere de zori...
Eu îți scriu...
Nu caut...
Zbucium pământesc...
Într-un fir de vânt...
Fulgușori de lacrimi...
Ram frânt...
Ce mică e viața...
Sirena...
Nici jăratec și nici fum...
Mamă tu mai plângi...
Atunci când...
Celor fără suflet...
Zvârlugă...
Sirena...
Apune soarele după munţi
Şi marea se pregăteşte de culcare
Vălurând spre ţărmul aurit
Aducându-i vuiet blând de alinare.
Valuri mari şi valuri mici
Dorm în linişte ca pruncii
C-un surâs pe buze albastre
Pentru odihna impusă muncii.
Iar sirenele a omului plăsmuire
Ies pe malul cald de razele rămase
Şi dansează enigmatic tangouri
Pescuind din văzduh stelele cu plase.
Prin freamăt de frunze
Prin murmur de somn
S-aude un suspin abia desluşit.
Lângă o piatră-ndepărtată
Bătrână şi sură
Durerea-şi cântă o sirena cu glas răguşit.
Atâtea nopţi pe ţărm ea cheamă
Pe cel ce i-a născocit existenţa sa
Să-l roage ca mâhnirea răpească-i
La fel cum altele l-au rugat cândva.
Sărmana nu ştie ce-i povestea unui om.
Timpul trece trece şi născocirea
Iar din narator nimica nu rămâne
N-ai unde-l găsi să-i trezeşti amintirea.
Ziua-şi spală ochii cu roua ierbii
Apoi trezeşte marea visătoare
Şi dispare totul deodată...
Rămâne doar piatra
Şi de-ar vorbi ar spune:
Şi sirena moare...
© Volontir Dmitrii,
книга «La umbra dorului...».
Nici jăratec și nici fum...
Комментарии